Nu mi-am imaginat vreodată că voi așterne aceste gânduri pe hârtie, dar există adevăruri care ard atât de puternic încât nu pot rămâne nerostite. Ai citit titlurile, ai auzit șoaptele, ai văzut fotografiile neclare răspândite prin tabloide. Și totuși, ceea ce speculează lumea nu este decât suprafața unei povești mult mai profunde decât simplul zvon. În spatele fiecărei imagini există o clipă, o emoție, o alegere pe care nimeni din afară nu o poate înțelege pe deplin.
Am tăcut mult, poate prea mult, sperând că liniștea va opri furtuna. Dar uneori, tăcerea devine o formă de vinovăție. Adevărul nu e întotdeauna confortabil, dar este singurul drum spre pace. Nu scriu aceste rânduri ca să mă apăr, ci ca să mă eliberez. Am greșit, am iubit, am pierdut — exact ca oricine altcineva. Doar că viața mea s-a desfășurat sub lumina crudă a reflectoarelor, unde fiecare pas greșit devine o știre și fiecare lacrimă, un titlu.
Acum, tot ce vreau este să recâștig liniștea. Nu cer iertare, ci înțelegere. Unele povești nu trebuie judecate, ci doar trăite — până la capăt.
Leave a Reply